Asigurarea în cadrul CCOC a serviciilor de suport, îndrumare și consiliere în vederea prevenirii și combaterii abandonului universitar

În lunile septembrie și octombrie, la Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) au continuat activitățile de suport, îndrumare, consiliere individuală și de grup destinate tuturor studenților înscriși în grupul-țintă (GT) din cadrul proiectului „Universitatea pentru toți”, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea abandonului universitar.
Prin intermediul acestor activități, se urmărește:
* operationalizarea mecanismelor de identificare și monitorizare a nevoilor studenților;
* consilierea acestora în diverse probleme educaționale, personale și profesionale;
* identificarea oportunităților pentru studenții și absolvenții universității;
* promovarea ofertei educaționale și menținerea legăturii cu mediul social și de afaceri, în vederea facilitării colaborării dintre universitate, studenți și partenerii externi;
* reducerea abandonului universitar cauzat de dificultăți profesionale, de orientare în carieră sau de adaptare la mediul academic;
* facilitarea interacțiunii între studenți, practicieni și colegi care pot împărtăși din propria experiență academică și profesională;inițierea de parteneriate cu centrele de consiliere din licee, pentru o mai bună tranziție a elevilor către mediul universitar.

Prin aceste inițiative, UCB contribuie activ la diminuarea riscului de abandon și la creșterea gradului de retenție și succes academic în rândul studenților săi.
Totodată, în luna octombrie au fost înscriși încă 10 studenți, care vor beneficia de aceleași servicii și facilități oferite colegilor lor din grupul-țintă.